17 Nov 2009 - 12:56:09
“Daca in viata nu ai sadit un copac si nu ai dat viata unui copil, ai facut degeaba umbra Pamantului!” – o vorba inteleapta pe care am auzit-o de foarte multe ori in copilaria mea. Si cu toate astea nu intelegeam... ce inseamna asta? Acum inteleg... omul are nevoie de continuitate... continuitatea Naturii si a Omului. Dar cum sa dai continuitate acestor doua elemente primordiale, cand totul in jur pare impotriva? Raspunsul este: cu VOINTA si INTELEPCIUNE. Omul degradeaza, dar si sfinteste locul. Daca am distrus natura, o putem si alina.
Intotdeauna Omul si-a dorit sa cunoasca mai mult, sa exploreze, sa dezvolte, sa creeze... si a facut-o! Dar cu ce pret! Poate cu pretul vietii copilului meu de maine! Cu pretul copilariei lui! Cu pretul sanatatii viitorului meu copil! Cu pretul unei planete bolnave si sangerande asemeni unui bolnav incurabil. Dam vina pe industrie, dar niciodata pe lacomia noastra! Dam vina pe politici, dar niciodata pe constiinta noastra! Dam vina pe altii, dar niciodata pe noi! Oare nu noi suntem cei care decidem? Oare nu noi trebuie sa spunem “Pana aici!” ? Oare nu noi ar trebui sa spunem “Vreau o lume curata pentru copiii mei”?
Dar nu, noi ne cramponam de ideea “Sunt altii care hotarasc, nu Noi”. Nu cred. Refuz sa cred. Noi suntem locuitorii Planetei. Toti. Si toti contribuim la distrugerea viitoarei lumi a copiilor nostri. Poate ca nu de noi depinde sa reducem emisiile de gaze, dar putem cere ca altii sa le reduca. Poate noi nu putem recicla, dar ii putem ajuta pe altii sa recicleze. Poate ca nu putem aduna mizeria de pe sufletul sangerand al Terrei, dar putem incerca sa nu o mai aruncam in rauri, in parcuri, in natura. Trebuie sa incetam sa gandim: “Arunc aici ca nu ma vede nimeni!”. Poate ca nu suntem in stare sa strigam ”Vrem o lume curata pentru viitor!”, dar putem ajuta la pastrarea ei. Si cu toate astea: decimam padurile, nu ne pasa de emisiile de gaze, incarcam si “cocosam” raurile de pet-uri, privim indiferenti cum Fram, ursul polar a ramas doar o umbra, si nu un simbol al mediului arctic, sfidam Planeta, si am uitat de Gaia. Privim cum pinguinii, balenele, tigrii, recifurile de corali se sting incet... si le numim “destoinic”... “pe cale de disparitie”, ca si cum asta ar fi ceva cu care trebuie sa ne mandrim. Cum de am ajuns aici? Cum de am ranit Planeta nostra astfel incat sangereaza si se stinge precum un muribund? Cum am ajuns pana in punctul sa spunem “mai avem 10 ani pana mai putem face ceva pentru Planeta noastra”? Sunt cetatean al acestei Planete si vreau un viitor pe Planeta Pamant pentru copilul meu, pentru nepotii si stranepotii mei! Vreau sa cer socoteala si sa ajut la salvarea Pamantului, Casa Mea!
Orice descoperiri ar fi, orice am avea de infruntat, orice viata am gasi in Univers, si indiferent cata apa pe Luna am gasi, Terra este casa mea! Si am nevoie sa o ajut!
Cand eram mica parintii mei spuneau “Nu arunca pe jos! Nu e frumos!” Acum stiu de ce “nu era frumos”. Pentru ca exista bun simt! Pentru ca era o lipsa de respect sa nu respecti Natura, petru ca nu aveam nevoie de democratie pentru ca lumea sa inteleaga ca natura trebuie pastrata curata, ca trebuie sa arati Respect pentru tine ca OM, ca pamantean.
Planeta noastra nu vorbeste. Ea simte. Si se simte rau, iar daca ar puteam vorbi cred ca ne-ar intreba simplu: DE CE? De ce s-a ajuns la numaratoarea inversa pentru distrugerea ei, cand ea ne-a oferit totul? De ce s-a ajuns pana in punctul in care trebuie sa luam solutii urgente, cand ea ne-a oferit protectie in Univers? De ce s-a ajuns pana in punctul in care trebuie sa o tinem “conectata la aparate”? Suntem oare constienti ca poate maine nu-mi voi putea respecta promisiunea “de a sadi un pom si de a da viata unui Om”? Nu numai ca am facut degeaba umbra Pamantului, dar am distrus speranta continuitatii Omului si Naturii?
Ce putem sa facem in ceasul al doisprezecelea? Cum sa incercam sa alinam ranile Terrei? Am putea economisi energia, am putea opri aparatele cand nu le folosim, am putea aplica regula celor trei “R”: reduceti, refolositi, reciclati! Am putea sa luam atitudine atunci cand totul depinde de noi! Am putea lua atitudine atunci cand totul depinde de altii, dar ne distruge pe noi. Am putea pentru o zi sa ne gandim cum ne-am simti daca pentru o zi Planeta am fi noi!
Ne-am simti Distrusi? Am avea speranta?
Am mai putea cere ajutor?
Sa fie oare prea tarziu?
Intotdeauna Omul si-a dorit sa cunoasca mai mult, sa exploreze, sa dezvolte, sa creeze... si a facut-o! Dar cu ce pret! Poate cu pretul vietii copilului meu de maine! Cu pretul copilariei lui! Cu pretul sanatatii viitorului meu copil! Cu pretul unei planete bolnave si sangerande asemeni unui bolnav incurabil. Dam vina pe industrie, dar niciodata pe lacomia noastra! Dam vina pe politici, dar niciodata pe constiinta noastra! Dam vina pe altii, dar niciodata pe noi! Oare nu noi suntem cei care decidem? Oare nu noi trebuie sa spunem “Pana aici!” ? Oare nu noi ar trebui sa spunem “Vreau o lume curata pentru copiii mei”?
Dar nu, noi ne cramponam de ideea “Sunt altii care hotarasc, nu Noi”. Nu cred. Refuz sa cred. Noi suntem locuitorii Planetei. Toti. Si toti contribuim la distrugerea viitoarei lumi a copiilor nostri. Poate ca nu de noi depinde sa reducem emisiile de gaze, dar putem cere ca altii sa le reduca. Poate noi nu putem recicla, dar ii putem ajuta pe altii sa recicleze. Poate ca nu putem aduna mizeria de pe sufletul sangerand al Terrei, dar putem incerca sa nu o mai aruncam in rauri, in parcuri, in natura. Trebuie sa incetam sa gandim: “Arunc aici ca nu ma vede nimeni!”. Poate ca nu suntem in stare sa strigam ”Vrem o lume curata pentru viitor!”, dar putem ajuta la pastrarea ei. Si cu toate astea: decimam padurile, nu ne pasa de emisiile de gaze, incarcam si “cocosam” raurile de pet-uri, privim indiferenti cum Fram, ursul polar a ramas doar o umbra, si nu un simbol al mediului arctic, sfidam Planeta, si am uitat de Gaia. Privim cum pinguinii, balenele, tigrii, recifurile de corali se sting incet... si le numim “destoinic”... “pe cale de disparitie”, ca si cum asta ar fi ceva cu care trebuie sa ne mandrim. Cum de am ajuns aici? Cum de am ranit Planeta nostra astfel incat sangereaza si se stinge precum un muribund? Cum am ajuns pana in punctul sa spunem “mai avem 10 ani pana mai putem face ceva pentru Planeta noastra”? Sunt cetatean al acestei Planete si vreau un viitor pe Planeta Pamant pentru copilul meu, pentru nepotii si stranepotii mei! Vreau sa cer socoteala si sa ajut la salvarea Pamantului, Casa Mea!
Orice descoperiri ar fi, orice am avea de infruntat, orice viata am gasi in Univers, si indiferent cata apa pe Luna am gasi, Terra este casa mea! Si am nevoie sa o ajut!
Cand eram mica parintii mei spuneau “Nu arunca pe jos! Nu e frumos!” Acum stiu de ce “nu era frumos”. Pentru ca exista bun simt! Pentru ca era o lipsa de respect sa nu respecti Natura, petru ca nu aveam nevoie de democratie pentru ca lumea sa inteleaga ca natura trebuie pastrata curata, ca trebuie sa arati Respect pentru tine ca OM, ca pamantean.
Planeta noastra nu vorbeste. Ea simte. Si se simte rau, iar daca ar puteam vorbi cred ca ne-ar intreba simplu: DE CE? De ce s-a ajuns la numaratoarea inversa pentru distrugerea ei, cand ea ne-a oferit totul? De ce s-a ajuns pana in punctul in care trebuie sa luam solutii urgente, cand ea ne-a oferit protectie in Univers? De ce s-a ajuns pana in punctul in care trebuie sa o tinem “conectata la aparate”? Suntem oare constienti ca poate maine nu-mi voi putea respecta promisiunea “de a sadi un pom si de a da viata unui Om”? Nu numai ca am facut degeaba umbra Pamantului, dar am distrus speranta continuitatii Omului si Naturii?
Ce putem sa facem in ceasul al doisprezecelea? Cum sa incercam sa alinam ranile Terrei? Am putea economisi energia, am putea opri aparatele cand nu le folosim, am putea aplica regula celor trei “R”: reduceti, refolositi, reciclati! Am putea sa luam atitudine atunci cand totul depinde de noi! Am putea lua atitudine atunci cand totul depinde de altii, dar ne distruge pe noi. Am putea pentru o zi sa ne gandim cum ne-am simti daca pentru o zi Planeta am fi noi!
Ne-am simti Distrusi? Am avea speranta?
Am mai putea cere ajutor?
Sa fie oare prea tarziu?
Sindicalizare
Acest articol nu are Comentariu momentan